VICTUS NOX (TacRS-3): misiune rapida pentru Firefly

A treia misiune Firefly si a lansatorului Alpha – VICTUS NOX (TacRS-3) – a fost una demonstrativa pentru USSF (United States Space Force). S-a pus in evidenta capacitatea Statelor Unite de a lansa un satelit pe orbita ca raspuns la o posibila amenintare a sigurantei nationale.

Misiunea a presupus pregatirea incarcaturii cu maximum 60 de ore inainte de lansare. Cu 24 de ore inainte de ridicarea de la sol echipa Firefly a primit informatiile privitoare la fereastra de lansare si parametrii orbitali.

Lansarea a avut loc la ora 0228UTC de pe rampa SLC-2W a Vandenberg Space Force Base din California.

VICTUS NOX (TacRS-3)
Emblema misiunii

Sub conul de protectie al lansatorului s-a aflat o incarcatura construita de compania Millenium Space Systems (subsidiara a Boeing). Nu se cunosc informatii referitoare la tipul de satelit insa ceea ce s-a spus public este ca misiunea este una de monitorizare a mediului spatial (detectarea si urmarirea obiectelor aflate in spatiu precum si identificarea timpurie a posibilelor amenintari de pe orbita).

VICTUS NOX (TacRS-3) a fost a treia misiune pentru Firefly si cea care a deschis campania de lansari din acest an. Lansatorul FLTA004 va fi folosit pentru misiunea ELaNa 43 a NASA ce se va lansa in lunile urmatoare.

Misiunea de azi a fost lansata de catre lansatorul FLTA003, confirmarea unei bune insertii orbitale venind de la Firefly la 7 ore de la lansare.

Puteti citi mai multe depsre lansatorul Alpha, aici.

Aceasta a fost a 148-a lansare orbitala a anului si prima misiune Firefly din 2023. A fost a treia misiune a lansatorului Alpha si prima misiune reusita. Nu luam in considerare cea de-a doua misiune Alpha (care care a plasat pe orbita trei incarcaturi) intrucat misiunea respectiva “To The Black” a fost in cele din urma una de test.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *